Sistemul locomotor

Scheletul uman este alcătuit din aproximativ 206 oase la adult și reprezintă suportul rigid al corpului. El susține corpul, protejează organele interne (creierul, inima, plămânii), permite mișcarea împreună cu mușchii și produce celulele sângelui în măduva roșie a oaselor.

Scheletul se împarte în trei regiuni mari: scheletul capului (craniul), scheletul trunchiului (coloana vertebrală, coastele și sternul) și scheletul membrelor (membrele superioare și inferioare, împreună cu centurile care le leagă de trunchi).

Coloana vertebrală este axul central al corpului și este formată din 33–34 de vertebre, dispuse în cinci regiuni: cervicală (7 vertebre), toracală (12), lombară (5), sacrală (5 sudate) și coccigiană (4–5 sudate).

Articulațiile sunt locurile de legătură dintre două sau mai multe oase. Fără articulații, scheletul ar fi o structură rigidă și mișcarea ar fi imposibilă.

După gradul de mobilitate, articulațiile se clasifică în trei categorii: articulații fixe (sinartroze), cum sunt suturile craniului; articulații semimobile (amfiartroze), cum sunt cele dintre vertebre; și articulații mobile (diartroze), cum sunt umărul, cotul, șoldul și genunchiul.

O articulație mobilă conține capetele oaselor acoperite de cartilaj articular neted, o capsulă articulară întărită de ligamente și lichid sinovial, care unge suprafețele și reduce frecarea, asemenea uleiului dintr-un motor.

Mușchii sunt organele active ale mișcării. Corpul uman are peste 600 de mușchi scheletici, care reprezintă circa 40% din masa corporală. Mușchii scheletici se prind de oase prin tendoane și, prin contracție, trag de oase ca de niște pârghii, producând mișcarea.

Există trei tipuri de țesut muscular: țesutul muscular striat scheletic (voluntar, atașat oaselor), țesutul muscular neted (involuntar, în pereții organelor interne — stomac, intestine, vase de sânge) și miocardul (mușchiul inimii — striat, dar involuntar).

Principalele proprietăți ale mușchilor sunt excitabilitatea (răspund la stimuli), contractilitatea (se scurtează și dezvoltă forță), extensibilitatea și elasticitatea (revin la forma inițială). Mușchii lucrează adesea în perechi antagoniste: când bicepsul se contractă și îndoaie antebrațul, tricepsul se relaxează, și invers.

Sănătatea oaselor și a mușchilor depinde de alimentație, mișcare și postură. Oasele au nevoie de calciu (din lapte și produse lactate) și de vitamina D (sintetizată în piele sub acțiunea soarelui), care ajută la fixarea calciului în oase. Lipsa lor la copii duce la rahitism, iar la vârstnici la osteoporoză (oase fragile).

Poziția corectă a corpului la birou și purtarea echilibrată a ghiozdanului previn deformările coloanei vertebrale: scolioza (deviație laterală, în formă de „S”), cifoza (spate cocoșat) și lordoza (curbură lombară accentuată).

Exercițiul fizic regulat întărește mușchii și oasele, îmbunătățește coordonarea și menține greutatea corporală sănătoasă. Înainte de efort fizic intens este obligatorie încălzirea, care pregătește mușchii și articulațiile și reduce riscul de accidentări.

Entorsa este întinderea sau ruperea parțială a ligamentelor unei articulații, fără deplasarea oaselor — apare frecvent la gleznă. Luxația înseamnă deplasarea capetelor oaselor din articulație. Fractura este ruperea osului și poate fi închisă (pielea rămâne intactă) sau deschisă (osul străpunge pielea).

La entorsă se aplică regula celor patru pași: repaus, gheață (aplicată prin intermediul unui prosop, 15–20 de minute), compresie cu o fașă elastică și ridicarea membrului afectat deasupra nivelului inimii, pentru a reduce umflarea.

La fractură, regula de aur este imobilizarea: membrul NU se mișcă și NU se încearcă „îndreptarea” osului. Se imobilizează cu o atelă care cuprinde articulațiile vecine fracturii și se sună la 112. La fractura deschisă, rana se acoperă cu un pansament steril, fără a apăsa pe os.