Viețuitoarele din mediul apropiat

Un ecosistem este o unitate naturală formată din totalitatea viețuitoarelor (biocenoza) și mediul lor de viață (biotopul). Biotopul cuprinde factorii fără viață: aerul, apa, solul, lumina și temperatura. Biocenoza cuprinde toate plantele, animalele, ciupercile și microorganismele care trăiesc împreună în acel loc.

Între biotop și biocenoză există legături permanente: plantele au nevoie de lumină și apă pentru a trăi, iar animalele depind de plante și de alte animale pentru hrană. Dacă un factor de mediu se schimbă (de exemplu seacă balta), toată biocenoza este afectată.

Ecosistemele pot fi naturale (pădurea, balta, pajiștea) sau artificiale, create și întreținute de om (parcul, livada, grădina, acvariul).

Pădurea este un ecosistem terestru complex, organizat pe etaje (straturi) de vegetație: stratul arborilor (stejar, fag, brad), stratul arbuștilor (alun, măceș, soc), stratul ierburilor (ferigi, ghiocei, vioreaua) și stratul mușchilor și al litierei de pe sol.

În pădurile de foioase (stejar, fag) frunzele cad toamna, în timp ce pădurile de conifere (brad, molid) rămân verzi tot anul. Animalele pădurii sunt adaptate vieții printre copaci: căprioara și mistrețul pe sol, veverița și ciocănitoarea în coronament, iar vulpea și lupul sunt prădătorii pădurii.

Pădurea are roluri esențiale: produce oxigen, reține apa în sol, împiedică alunecările de teren și oferă adăpost și hrană pentru numeroase viețuitoare.

Balta este un ecosistem acvatic cu apă stătătoare, puțin adâncă. Plantele bălții sunt așezate în zone: pe mal cresc stuful și papura, la suprafața apei plutesc nuferii și lintița, iar în apă trăiesc plante submerse precum brădișul.

Animalele bălții sunt foarte variate: crapul și carasul printre pești, broasca de lac printre amfibieni, rața sălbatică, barza și stârcul printre păsări, plus numeroase insecte (libelula, țânțarul) și melci de apă.

Parcul este un ecosistem artificial, amenajat de om în orașe. Aici întâlnim arbori ornamentali (castan, tei, platan), peluze cu iarbă și flori, precum și animale adaptate vieții lângă om: vrabia, porumbelul, mierla, veverița și diverse insecte. Omul întreține parcul prin plantare, udare și curățenie.

În orice ecosistem, viețuitoarele sunt legate între ele prin relații de hrănire. Un lanț trofic arată cum circulă hrana: de la plante (producători), la animalele care mănâncă plante (consumatori primari, fitofagi), apoi la animalele care mănâncă alte animale (consumatori secundari, zoofagi).

De exemplu, în pădure: stejar (frunze) → omidă → pițigoi → uliu. În baltă: alge → puiet de pește → crap → stârc. Ciupercile și bacteriile sunt descompunători: ele transformă resturile de plante și animale moarte în substanțe minerale, pe care plantele le folosesc din nou.

Pe lângă relațiile de hrănire, există relații de apărare (camuflajul, viața în grup), de înmulțire și de cooperare (albina polenizează floarea și primește nectar).

Multe viețuitoare și structuri sunt prea mici pentru a fi văzute cu ochiul liber. Microscopul optic mărește imaginea obiectelor de sute de ori, folosind un sistem de lentile. Părțile principale ale microscopului sunt: ocularul (lentila prin care privim), obiectivele (lentilele apropiate de preparat), masa (platina) pe care așezăm preparatul, sursa de lumină (oglinda sau becul) și vizele (macroviza și microviza) pentru clarificarea imaginii.

Preparatul microscopic se realizează pe o lamă de sticlă, peste care se așază o lamelă subțire. Cu ajutorul microscopului putem observa celule din foița de ceapă, microorganisme dintr-o picătură de apă de baltă sau aripile unei insecte.

Puterea de mărire a microscopului se calculează înmulțind puterea ocularului cu puterea obiectivului: de exemplu, ocular 10x și obiectiv 40x înseamnă o mărire de 400 de ori.