Cetățenie democratică

Cuvântul democrație vine din greaca veche: demos (popor) și kratos (putere) — „puterea poporului”. Într-o democrație, cetățenii sunt sursa puterii: ei aleg prin vot pe cei care conduc și îi pot schimba la alegerile următoare. Opusul democrației este regimul autoritar sau totalitar, în care puterea aparține unei singure persoane sau unui singur partid, iar cetățenii nu au un cuvânt real de spus.

Valorile fundamentale ale democrației sunt: libertatea (de exprimare, de conștiință, de asociere), egalitatea în fața legii, pluralismul (existența mai multor partide și opinii), respectarea drepturilor omului, statul de drept (legea este deasupra tuturor, inclusiv a conducătorilor) și separarea puterilor.

Democrația nu înseamnă doar majoritatea decide: ea protejează și drepturile minorităților și ale celor care au pierdut votul. România a redevenit stat democratic după Revoluția din decembrie 1989, care a pus capăt regimului comunist totalitar.

Constituția este legea fundamentală a statului: toate celelalte legi trebuie să fie conforme cu ea. Constituția României, adoptată în 1991 și revizuită în 2003, stabilește forma de guvernământ (republică), drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, îndatoririle lor și modul de organizare a puterilor în stat.

Printre drepturile garantate de Constituție se află: dreptul la viață, libertatea individuală, libertatea de exprimare, dreptul la învățătură, dreptul la vot (de la 18 ani), dreptul de a fi ales, libertatea întrunirilor, dreptul la proprietate. Printre îndatoriri: respectarea Constituției și a legilor, fidelitatea față de țară, plata impozitelor, apărarea țării.

Respectarea Constituției este vegheată de Curtea Constituțională, care verifică dacă legile adoptate sunt conforme cu legea fundamentală. Nicio lege și nicio autoritate nu pot încălca Constituția — acesta este miezul statului de drept.

Pentru ca puterea să nu se concentreze în mâinile unei singure persoane sau instituții, democrația o împarte în trei: puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească. Cele trei puteri se controlează și se echilibrează reciproc.

Puterea legislativă face legile și aparține Parlamentului, format în România din două camere: Camera Deputaților și Senatul, alese prin vot pentru patru ani. Puterea executivă pune legile în aplicare și conduce administrația: ea aparține Guvernului, condus de prim-ministru, alături de Președintele României, ales direct pentru cinci ani, care reprezintă statul și veghează la buna funcționare a autorităților.

Puterea judecătorească aplică legea în cazuri concrete și împarte dreptatea: instanțele de judecată (judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție) judecă independent — nici Guvernul, nici Parlamentul nu le pot dicta soluțiile. Independența justiției este o garanție esențială a libertății cetățenilor.

Votul este instrumentul principal prin care cetățenii exercită puterea în democrație. În România, dreptul de vot se dobândește la 18 ani. Votul este universal (toți cetățenii adulți), egal (fiecare vot valorează la fel), direct (votezi personal), secret (nimeni nu are voie să afle cum ai votat) și liber exprimat (nimeni nu te poate constrânge).

Prin alegeri, cetățenii își desemnează reprezentanții: alegeri parlamentare (deputați și senatori), prezidențiale (Președintele), locale (primari, consilieri locali și județeni) și europarlamentare (reprezentanții României în Parlamentul European). Tot cetățenii pot fi consultați direct prin referendum, când se pronunță asupra unei întrebări de interes național sau local.

Participarea la vot este un drept, dar și o responsabilitate civică: cine nu votează lasă alegerea pe seama altora. Votul informat presupune să cunoști candidații și programele lor, să deosebești promisiunile realiste de cele demagogice și să nu îți vinzi votul — cumpărarea și vânzarea voturilor sunt infracțiuni.

Societatea civilă cuprinde formele de asociere liberă a cetățenilor, în afara statului: asociații, fundații, organizații neguvernamentale (ONG-uri), sindicate, grupuri civice, cluburi. Prin ele, cetățenii rezolvă probleme ale comunității, apără drepturi și influențează deciziile publice între alegeri.

ONG-urile acționează în domenii foarte variate: protecția mediului, apărarea drepturilor omului, sprijinirea copiilor și a vârstnicilor, educație, sănătate, protecția animalelor. Formele de acțiune civică includ voluntariatul, petițiile, campaniile de informare, dezbaterile publice și protestele pașnice — toate garantate de libertatea de asociere și de întrunire.

O democrație este puternică atunci când cetățenii ei sunt activi: semnalează problemele, cer socoteală aleșilor, se implică în comunitate. Și elevii pot face parte din societatea civilă: prin voluntariat, prin consiliul elevilor, prin campanii organizate în școală și în cartier.

Mass-media (presa scrisă, radioul, televiziunea, presa online) informează cetățenii despre ce se întâmplă în societate. Într-o democrație, presa liberă este numită „câinele de pază al democrației”: ea supraveghează puterea, dezvăluie abuzurile și le oferă cetățenilor informațiile de care au nevoie pentru a decide în cunoștință de cauză.

Opinia publică este ansamblul părerilor pe care cetățenii le au despre problemele de interes comun. Mass-media o influențează puternic: alege ce subiecte ajung în atenția publicului și cum sunt prezentate. De aceea, libertatea presei trebuie însoțită de responsabilitate: verificarea informațiilor, separarea știrii de opinie, prezentarea tuturor punctelor de vedere.

În era internetului, oricine poate publica — iar dezinformarea (știrile false, „fake news”) se răspândește rapid. Cetățeanul democratic are nevoie de educație media: verifică sursa, compară mai multe relatări, deosebește faptele de opinii, se ferește de titlurile-momeală și nu distribuie informații neverificate.