Proza, poezia și textul dramatic

Basmul cult este creația unui autor cunoscut care preia tiparul basmului popular: lupta dintre bine și rău încheiată cu victoria binelui, formule specifice (inițiale, mediane, finale), cifre și obiecte magice, personaje cu puteri supranaturale.

Modelul speciei este „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă. Eroul parcurge un drum inițiatic: încalcă sfatul tatălui, devine sluga Spânului, trece probele cu ajutorul prietenilor (Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă) și renaște la final ca împărat.

Specific lui Creangă: umanizarea fantasticului (personajele fabuloase se comportă țărănește), oralitatea stilului (expresii populare, proverbe) și umorul.

Nuvela este o specie epică în proză, cu un singur fir narativ, conflict concentrat și personaje puține; accentul cade pe construcția personajului principal, nu pe acțiune.

Nuvela istorică „Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi (prima nuvelă istorică românească) evocă a doua domnie a lui Lăpușneanu: un domnitor crud și disimulat, condus de dorința de răzbunare împotriva boierilor trădători.

Replici memorabile precum „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...” și scena uciderii celor 47 de boieri construiesc un personaj romantic excepțional, în situații excepționale.

Romanul este specia epică cea mai amplă: acțiune complexă pe mai multe planuri narative, numeroase personaje, conflict puternic, cuprindere largă a vieții sociale și sufletești.

Romanele pot fi clasificate după mai multe criterii: tradițional/modern, obiectiv (narator la persoana a III-a, de exemplu „Ion” de Rebreanu)/subiectiv (narator-personaj, de exemplu „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu).

La clasa a X-a se studiază construcția romanului: incipit și final, planuri narative, conflict exterior și interior, tehnici narative (înlănțuire, alternanță) și evoluția personajelor.

Limbajul poetic se distinge prin expresivitate: figuri de stil (la nivel fonetic — aliterația; semantic — epitetul, metafora, simbolul; sintactic — repetiția, paralelismul, inversiunea) și imagini artistice.

Structura poeziei: titlul (cheie de lectură), incipitul, secvențele poetice, laitmotivul și finalul. Tema și motivele literare (luna, codrul, marea, dorul) organizează semnificațiile.

Analiza unei poezii urmărește relația dintre nivelul formal (prozodie, figuri de stil) și nivelul ideatic (temă, sentimente, viziune): forma nu este ornament, ci sens.

Comedia este specia dramatică ce provoacă râsul prin surprinderea unor moravuri, tipuri umane sau situații, cu conflict derizoriu și final fericit.

Modelul speciei este „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale: o comedie de moravuri politice, în care pierderea unei scrisori de amor declanșează șantajul și haosul electoral într-un oraș de provincie.

Sursele comicului: comic de situație (încurcături, coincidențe), de caracter (tipuri: încornoratul, demagogul, cocheta), de limbaj (greșeli ca „famelie”, „renumerație”, ticuri verbale) și de nume (Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Dandanache).