Sintaxa propoziției și textul argumentativ

Subiectul este partea principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului. Răspunde la întrebările „cine?”, „ce?” și este exprimat de obicei prin substantiv sau pronume în nominativ.

Subiectul poate fi exprimat („Elevul citește.”) sau neexprimat: inclus în terminația verbului (Citesc. — eu) ori subînțeles dintr-o propoziție anterioară.

Predicatul verbal este exprimat printr-un verb la mod personal („Copiii aleargă.”). Predicatul nominal este format din verb copulativ (a fi, a deveni, a ajunge, a părea) + nume predicativ („El este inginer.”, „Ea a devenit medic.”). Subiectul și predicatul se acordă în persoană și număr.

Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv (sau un substitut al lui) și răspunde la întrebările: „care?”, „ce fel de?”, „al/a cui?”, „câți/câte?”.

După partea de vorbire prin care este exprimat, atributul poate fi: adjectival (carte interesantă), substantival (cartea elevului), pronominal (cartea lui), verbal (dorința de a învăța) sau adverbial (mersul agale).

În analiza sintactică, găsim mai întâi substantivul determinat, apoi punem întrebarea de la el către atribut: „cartea (care?) interesantă”.

Complementul este partea secundară de propoziție care determină un verb. Complementul direct răspunde la „pe cine?”, „ce?” („Citesc o carte.”), iar complementul indirect la „cui?”, „despre cine/ce?” („I-am dat Mariei o carte.”).

Complementele circumstanțiale arată împrejurările acțiunii: de loc (unde? — „merge la școală”), de timp (când? — „pleacă mâine”), de mod (cum? — „scrie frumos”).

În analiză, pornim de la verb și punem întrebările pe rând: „Citesc (ce?) o carte (unde?) în bibliotecă (când?) seara.”

Vocabularul se îmbogățește prin mijloace interne. Derivarea formează cuvinte noi cu sufixe (copil + -aș → copilaș) și prefixe (re- + citi → reciti). Cuvântul de bază plus toate derivatele lui formează o familie lexicală: floare, floricică, florar, înflori, înfloritor.

Compunerea unește două sau mai multe cuvinte: prin contopire (binefacere, bunăvoință), prin alăturare cu cratimă (câine-lup, floarea-soarelui) sau prin abreviere (CFR, ONU).

Conversiunea (schimbarea valorii gramaticale) trece un cuvânt dintr-o parte de vorbire în alta fără a-i schimba forma: „frumosul” (adjectiv devenit substantiv prin articulare), „dimineața” (substantiv devenit adverb).

Textul argumentativ susține un punct de vedere cu argumente și exemple. Structura sa: ipoteza (părerea exprimată clar), argumentele (motivele, fiecare dezvoltat cu un exemplu) și concluzia (reluarea întărită a opiniei).

Folosim conectori specifici: pentru exprimarea opiniei („consider că”, „în opinia mea”), pentru ordonarea argumentelor („în primul rând”, „în al doilea rând”), pentru exemplificare („de exemplu”) și pentru concluzie („în concluzie”, „așadar”).

Un argument bun este logic, legat de ipoteză și sprijinit de un exemplu concret din experiență, din cărți sau din realitate.